Contact rapid Vezi abonamentele

Termene și condiții

Ultima actualizare: 21.01.2025

1. INTRODUCERE

Bine ați venit la Termenele și Condițiile ("Termenele") aplicabile serviciului nostru de abonament pentru design oferit de APLICAȚII CU STIL SRL (denumit în continuare "noi", "al nostru" sau "compania"). Serviciul este disponibil prin intermediul site-ului nostru agency.expertphotoshop.ro. Prin utilizarea serviciului nostru, confirmați că ați citit, înțeles și sunteți de acord cu aceste Termene. Dacă nu sunteți de acord, vă rugăm să nu utilizați serviciul nostru.

2. MODIFICĂRI ALE TERMENELOR

Ne rezervăm dreptul de a modifica, actualiza sau revizui ("Modificări") oricare parte a acestor Termene, fără o notificare prealabilă. Versiunea actualizată a Termenelor va fi publicată pe site-ul nostru, iar data modificării va fi actualizată corespunzător. Continuarea utilizării serviciului nostru implică acceptarea acestor Modificări.

3. DESCRIEREA SERVICIULUI

Serviciul nostru permite clienților să solicite un număr nelimitat de proiecte de design, realizate pe rând. Fiecare sarcină oferită de client este înregistrată sub forma unui tichet în platforma noastră. Dacă clientul are mai multe sarcini (de exemplu, 5 sarcini), noi ne ocupăm întâi de sarcina numărul 1, desemnată de client ca fiind prioritară. După ce design-ul aferent este finalizat, revizuit și aprobat de client, sarcina este marcată ca fiind finalizată, iar noi trecem la următoarea. Nu există un număr fix de ore sau de sarcini incluse; ne ocupăm de toate sarcinile cât mai repede posibil, în ordinea indicată de client în platforma noastră.

Serviciul nostru este structurat în două pachete distincte:

Pachetul Standard Se execută câte un singur proiect de design, rând pe rând. Serviciile web design, app design, prototipuri interactive și reclame pentru Facebook Ads nu sunt incluse în acest pachet. Pachetul Premium Permite executarea a două proiecte simultan. Include acces la toate serviciile, inclusiv web design, app design, prototipuri interactive și reclame pentru Facebook Ads.

4. ELIGIBILITATE

Pentru a utiliza serviciul nostru, trebuie să aveți cel puțin 18 ani. Prin utilizarea serviciului, declarați că aveți dreptul legal de a semna și de a respecta aceste Termene.

5. OBLIGAȚIILE UTILIZATORULUI

Prin utilizarea serviciului nostru, sunteți de acord cu următoarele:

  • Informațiile furnizate sunt corecte și complete.
  • Vă veți utiliza contul în mod responsabil și nu veți permite accesul altor persoane la acesta.
  • Solicitările de design nu vor încălca legile în vigoare, drepturile de autor sau alte drepturi ale terțelor părți.
  • Clientul poate beneficia de serviciile noastre doar dacă urmează instrucțiunile noastre privind modul de lucru, inclusiv:
    • Comunicarea prin intermediul tichetelor din platforma Trello;
    • Completarea formularelor înainte de începerea unei sarcini noi;
    • Revizuirea și acordarea de feedback în maniera specificată în ghidul nostru.
  • În cazul nerespectării ghidului și a instrucțiunilor noastre, colaborarea nu va fi posibilă, iar compania noastră nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele întârzieri sau probleme cauzate de acest lucru.

6. FACTURARE ȘI PLATĂ

  • Factura pentru serviciile noastre este emisă înainte de furnizarea accesului la serviciile de design. Plata trebuie efectuată integral înainte de a putea utiliza serviciile noastre.
  • Nu există niciun contract pe termen lung. Fiecare factură emisă vă conferă dreptul de a beneficia de serviciile noastre de design timp de o lună calendaristică.
  • APLICAȚII CU STIL SRL nu este plătitoare de TVA, prin urmare prețurile menționate nu includ TVA.

7. DREPTURI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Toate materialele create prin intermediul serviciului nostru sunt protejate prin drepturi de autor. După livrarea unui proiect final și acceptarea clientului, drepturile de utilizare comercială a design-ului vor fi transferate clientului. Ne rezervăm dreptul de a utiliza materialele create într-un portofoliu propriu, cu excepția cazului în care clientul solicită în scris confidențialitate.

8. ACTIVITĂȚI RESTRICȚIONATE

Utilizatorii serviciului nostru sunt de acord să nu:

  • Transmită informații ilegale, obscene sau defăimătoare prin intermediul platformei noastre;
  • Modifice, copieze sau distribuie materialele noastre / platforma noastră fără consimțământul nostru scris.

9. POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE

Respectăm confidențialitatea datelor dumneavoastră personale. Pentru detalii despre modul în care ne prelucrăm datele personale, vă rugăm să consultați Politica noastră de Confidențialitate disponibilă pe site.

10. LIMITAREA RĂSPUNDERII

Serviciul nostru este oferit „ca atare” și “în funcție de disponibilitate”. Nu garantăm că serviciul nostru va fi lipsit de erori, complet sau fără întreruperi. APLICAȚII CU STIL SRL nu poate fi răspunzătoare pentru pierderi indirecte, accidentale sau daune cauzate de utilizarea serviciului nostru.

Lipsa responsabilității pentru rezultate: Compania noastră nu poate fi făcută răspunzătoare pentru lipsa rezultatelor obținute prin utilizarea design-urilor livrate. De exemplu, dacă design-urile create pentru social media nu generează un anumit număr de aprecieri sau dacă un set de reclame nu produce un ROAS specific, noi nu purtăm responsabilitatea pentru aceste rezultate. Ne bazăm exclusiv pe indicațiile clientului și este de la sine înțeles că nu oferim garanții de performanță.

Lipsa responsabilității pentru implementare: Transformarea design-urilor noastre în produse funcționale, cum ar fi dezvoltarea unui site web pe baza unui design furnizat sau publicarea conținutului pe platformele de social media, nu intră în responsabilitatea noastră. Putem oferi recomandări pentru agenții de marketing, programare sau alte servicii conexe, dar nu garantăm performanța sau rezultatele generate de acestea. Compania noastră este responsabilă doar pentru serviciile efectiv prestate și facturate de APLICAȚII CU STIL SRL.

11. POLITICA DE RETURNARE A BANILOR

  • Banii pot fi returnați dacă unul sau mai multe design-uri nu sunt acceptate de către client în urma modificărilor repetate.
  • Suma achitată va fi returnată integral dacă niciun design nu a fost utilizat în producție de către client. Prin "în producție" se înțelege utilizarea sau publicarea design-ului în spațiul public.
  • Returnarea parțială a banilor este posibilă dacă anumite proiecte au fost anterior acceptate și puse în producție, dar un proiect este în mod repetat refuzat din diverse motive.
  • Returnarea banilor atrage încetarea permanentă a colaborării dintre client și compania noastră.

12. UTILIZAREA INTELIGENȚEI ARTIFICIALE ȘI A TEMPLATE-URILOR

Noi nu folosim inteligență artificială de tipul Midjourney, DALL-E, Ideogram, Stable Diffusion sau Adobe Firefly sau oricare alta platforma similara decât în cazul în care clientul ne cere asta în mod direct. În situațiile în care utilizăm orice platformă de inteligență artificială pentru servicii de tipul generare de imagini, vom informa clientul în mod clar în cadrul sarcinii respective. De asemenea, dacă vom apela la resurse plătite de pe diverse platforme, toate costurile aferente vor fi suportate de noi, iar clientul va fi informat cu privire la utilizarea acestor resurse.

13. LIMITAREA SERVICIILOR

Serviciile noastre sunt limitate la cele menționate expres pe prima pagină a site-ului. Nu oferim servicii de tipul modelare 3D, animații, copywriting, editare video, fotografie, design de logo sau alte servicii care nu sunt clar menționate pe site. Dacă există dubii legate de furnizarea unui serviciu, clientul este încurajat să folosească zona de contact sau live chat pentru clarificări.

14. UTILIZAREA SERVICIILOR PENTRU UN SINGUR BRAND

Abonamentul lunar este limitat la o singură firmă sau brand.

  • Abonamentul lunar este limitat la o singură firmă sau brand.
  • În cazul în care clientul deține mai multe firme sau branduri diferite, fiecare firmă sau brand necesită un abonament separat. În această situație, se va oferi o reducere de 10% pentru fiecare abonament suplimentar.
  • De exemplu, pentru al doilea brand, clientul va beneficia de o reducere de 10% la abonamentul respectiv, iar pentru al treilea brand, reducerea va crește la 20% pentru acel abonament.

15. PLAN LUNAR INDIVIZIBIL

Planul lunar este indivizibil și nu poate fi temporar suspendat sau înghețat, indiferent dacă clientul nu mai are sarcini pentru firmă. Abonamentul acoperă o perioadă fixă de o lună calendaristică, fără posibilitatea de ajustare a duratei sau amânării utilizării acestuia.

16. FORȚA MAJORĂ

Nu vom fi responsabili pentru întârzieri sau încălcări ale obligațiilor cauzate de evenimente care depășesc controlul nostru rezonabil, inclusiv dar fără a se limita la calamități naturale, acte guvernamentale sau pene de curent.

17. LEGISLAȚIA APLICABILĂ

Aceste Termene sunt guvernate de legile din România. Orice dispută va fi soluționată în instanțele competente din București.

18. CONTACT

Pentru orice întrebări sau clarificări, ne puteți contacta la adresa: APLICAȚII CU STIL SRL, București, Sector 3, Bulevardul Decebal, Nr. 12, CAMERA 1, Bloc S7, Scara 1, Etaj 5, Ap. 15, Cod unic de înregistrare: 37477220, sau prin intermediul site-ului nostru: agency.expertphotoshop.ro.